tags: liga2
Stiri
Sambata, 26-Dec
CFR Timişoara: „Leoparzii vişinii” pe cale de dispariţie
CFR Timişoara: „Leoparzii vişinii” pe cale de dispariţie
1 voturi

CFR Timişoara: „Leoparzii vişinii” pe cale de dispariţie

Programată iniţial în Liga a III-a, formaţia bănăţeană a aflat în ultimul moment că va rămâne tot în eşalonul secund după ce iniţial retrogradase. Scandalul de corupţie în care a fost implicat clubul ACU Arad a făcut loc feroviarilor, însă nu înainte ca aceştia să plătească datoriile către oficialii din sezonul trecut.

Fără finanţare şi cu datorii către mai mulţi jucători, timişorenii sperau să atragă un investitor alături de club prin apariţiile în Liga a II-a. Părăsită de aproape toţi componenţii din sezonul trecut, CFR-ul urma să se bazeze pe jucători tineri, fără experienţă şi pentru care posibilitatea de a evolua la un eşalon superior le ţinea loc de pretenţii financiare.

Lot improvizat

Planurile antrenorului Florin Bugar de a forma o echipă competitivă din tineri s-a materializat prin jucători din ligile inferioare. Astfel tricoul alb-vişiniu a ajuns să fie îmbrăcat şi de fotbalişti care nu mai evoluase nici măcar în Liga a III-a. Lotului de tineri şi juniori i s-a alăturat în ultima clipă Radu Bumbar şi Nicuşor Boubătrân, doi fotbalişti de asemenea tineri dar care aveau experienţa eşalonului secund. Cum din lotul vechi au rămas doar Alin Molcuţ şi Liviu Cioloca, bănăţenii nu aveau şanse mari de supravieţuire sportivă. Din etapa a patra a sosit şi Szabolcs Szekely, jucătorul împrumutat de la campioana Unirea Urziceni nu avea însă cum să schimbe soarta din teren de unul singur.

Speranţe deşarte

Optimismul afişat la început de antrenorul Florin Bugar şi preşedintele Constantin Nedela aveau să se transforme în deznădejde odată cu trecerea etapelor. Şi asta nu datorită rezultatelor foarte proaste, ci din cauza speranţelor în venirea unui investitor, lucru care nu s-a întâmplat. Chiar dacă la început "Leoparzii" au fost ajutaţi de un om de afaceri să-şi plătească datoriile, timişorenii nu au mai fost ajutaţi de nimeni să plătească litigiile cu foştii jucători Ghiţă Goşa şi Ionuţ Irimia. Deşi nu era vorba de o sumă mare, circa 7.000 de euro, sumă scăzută apoi la 3.000, bănăţenii au hotărât să nu mai cheltuie banii în van, noi ordine de plată se anunţau şi în viitor.

Neprogramaţi, reprogramaţi

Înfrângerile au curs una după alta în campionat, iar programul a fost şi el unul dur cu frageda formaţie feroviară. 0-5 cu Râmnicu Vâlcea şi UTA pe teren propriu în patru zile au arătat din primele etape chinurile celor de la Gara Mare. Chiar dacă următoarele etape jocul s-a înbunătăţit, CFR-ul marca primul gol de abia în etapa a şasea la Deva.
Etapa a noua găsea clubul fondat în 1933 în pragul colapsului. Iniţial timişorenii nu au fost programaţi cu CS Otopeni, apoi aceştia au obţinut o amânare a deciziei în urma înţelegerii cu cei doi jucători cu care se afla în litigiu.

Minune degeaba la Lupeni
Cu drept de joc şi în etapa a zecea, CFR-ul nu avea nimic de pierdut şi a produs surpriza la Lupeni, egalând imediat după ce gazdele au deschis scorul. Punctul scos cu Minerul nu avea să mai conteze din păcate, deoarece pentru feroviari au urmat încă două neprogramări consecutive pentru aceleaşi datorii. Cu toate că au fost excluşi din campionat, timişorenii susţin că echipa nu se va desfiinţa. De altfel până acum aceştia şi-au menţinut câteva grupe de juniori, iar la seniori evoluează în Campionatul Municipal prin echipa secundă.

Rămân şi fără stadion?!

Feroviarii au anunţat că vor să continue la anul în eşalonul al treilea sau al patrulea, rămâne de văzut sub ce formă sau cu câte puncte penalizare. Între timp clubul de tradiţie timişorean ar putea suferi o nouă lovitură. În urma unei vânzări din urmă cu unsprezece ani, terenul pe care se află Stadionul CFR a intrat în mod suspect în proprietatea omului de afaceri Dorel Gheorghiu. După o nouă amânare în acest caz la sfârşitul lunii trecute la Tribunalul Timişoara, o nouă înfăţişare a fost stabilită pentru 25 ianuarie 2010.

STATISTICĂ / CIFRELE "LEOPARZILOR" ÎN CELE NOUĂ JOCURI DISPUTATE ÎNAINTE DE EXCLUDERE

Portari

Liviu Cioloca - 25.09.1986 - 270 - 3/0
Daniel Rus - 23.03.1984 - 270 - 3/0 19.09
Graţian Rain - 20.03.1985 - 270 - 3/0
Eugen Toma - 11.03.1991 - 0 - 0/0

Fundaşi
Alin Ionaş - 11.06.1991 - 582 - 8/0
Cristian Tache - 14.11.1988 - 287 - 4/0
Alin Bungău - 23.06.1990 - 374 - 5/0
George Smultea - 06.05.1987 - 224 - 3/0
Mihai Ionuţ Andrei - 30.03.1987 - 489 - 7/0
Constantin Popa - 10.07.1989 - 810 - 9/0
Nicolae Lupulescu - 06.12.1991 - 494 - 6/0s
Bogdan Flavius Păvălan - 06.03.1993 - 264 - 3/0

Mijlocaşi

Nicuşor Boubătrân - 22.04.1987 - 673 - 8/0 (acum la Arieşul Turda)
Andreas Loch - 23.06.1989 - 193 - 4/0
Mario Dragodan - 01.08.1990 - 793 - 9/0
Alexandru Buga - 21.02.1992 - 393 - 5/0
Răzvan Dragomir - 20.08.1991 - 135 - 3/0
Ioan Popa - 06.03.1988 - 100 - 5/0
Radu Bumbar - 07.01.1988 - 421 - 7/0
Mihai Dan Firiţeanu - 01.07.1988 - 628 - 8/1
Cristian Sabou - 19.03.1991 - 172 - 3/0
Flavius Pop - 06.06.1991 - 138 - 3/0
Titus Dragu - 29.04.1989 - 30 - 1/0

Atacanţi

Bogdan Bărbosu - 21.10.1992 - 28 - 1/0
Adrian Stoica - 18.01.1988 - 62 - 1/0
Alin Molcuţ - 24.05.1986 - 244 - 4/0
Szabolcs Szekely - 29.06.1985 - 432 - 6/1 (acum la Arieşul Turda)
Milan Petrovici - 09.06.1991 - 8 - 1/0
Ciprian Nicolae - 12.01.1988 - 51 - 3/0

Cel mai bătrân jucător:
Daniel Rus - 25 de ani, 5 luni şi 26 de zile (et. 6)
Cel mai tânăr jucător: Bogdan Păvălan - 16 ani, 6 luni şi 20 de zile (et. 7)
Cele mai multe minute jucate: Constantin Popa (810 minute)
Cel mai bun rezultat: 1-1, cu Minerul Lupeni
Cel mai mare eşec: 0-6, cu FC Argeş
Marcatori: Mihai Firiţeanu şi Szabolcs Szekely, câte un gol
Eliminări: Mihai Andrei de două ori
Nu a beneficiat de niciun penalty
Nu a marcat gol în 7 meciuri
A primit gol în fiecare meci
Jucătorul meciului: o singură nominalizare, Graţian Rain

Etapa 1 (26.08.2009) CFR Timişoara - CSM Râmnicu Vâlcea 0-5
Etapa 2 (22.08.2009) Jiul Petroşani - CFR Timişoara 3-0
Etapa 3 (29.08.2009) CFR Timişoara - UTA Arad 0-5
Etapa 4 (05.09.2009) "U" Cluj-Napoca - CFR Timişoara 3-0
Etapa 5 (12.09.2009) CFR Timişoara - Arieşul Turda 0-1
Etapa 6 (19.09.2009) Mureşul Deva - CFR Timişoara 4-1 (Sz. Szekely)
Etapa 7 (26.09.2009) CFR Timişoara - FCM Târgu Mureş 0-3
Etapa 8 (03.10.2009) FC Argeş - CFR Timişoara 6-0
Etapa 9 CFR Timişoara - CS Otopeni nu s-a disputat
Etapa 10 (17.10.2009) Minerul Lupeni - CFR Timişoara 1-1 (Firiţeanu)

Tags: liga2
Sambata, 26-Dec
Fortuna Covaci: Clubul de la sat în Liga a II-a
Fortuna Covaci: Clubul de la sat în Liga a II-a
1 voturi

Fortuna Covaci: Clubul de la sat în Liga a II-a

A fost bucurie mare în satul de nici 800 de locuitori din nordul Timişoarei la promovarea Fortunei. Pentru prima dată în Liga a II-a, Covaciul aştepta cu optimism încleştările cu formaţiile de tradiţie din Transilvania. Cea mai mică localitate din istoria eşalonului secund pare să fie însă pe urmele precedentei deţinătoare a recordului. Unirea Tomnatic, tot din judeţul Timiş, retrograda în sezonul 1974-75 cu doar şase victorii obţinute.

Început în anul 2006, proiectul Fortuna al omului de afaceri Florin I. Macavei, a vizat crearea unui club profesionist în adevăratul sens al cuvântului în satul timişean. Din 2007 s-a adoptat această denumire din dragostea pentru nemţii de la Fortuna Dusseldorf. Promovarea din eşalonul al treilea părea pasul firesc spre performanţă după investiţiile făcute, pas făcut în această vară cu brio. Bazându-se pe un lot tânăr şi cu mulţi jucători din zonă, covăcenii şi-au stabilit obiectivele cu un ochi la buget, clubul fiind privat în adevăratul sens al cuvântului.

Fără experienţă


Lotul stabilit înaintea sezonului prin venirea unor jucători de la Poli II Timişoara şi alţi jucători tineri din Liga a III-a, coroborată cu renunţarea la veteranul Vali Miculescu, a scăzut media de vârsta a echipei la numai 21 de ani. Echipa de bază la începutul campionatului se prezenta astfel (în paranteză eşalonul maxim la care au evoluat): Smaranda (D2) - Miheţ (D2), Situwe (D2), Ionilă (D1), Purda (D1) - Rosenblum (D3), Brazovan (D2), R. Trandu (D3), D. Roman (D3) - An. Suciu (ex-CFR Simeria, D2), Dârvaru (D2). De remarcat că fostul atacant al echipei, V. Miculescu contribuise foarte mult la promovarea echipei, cu nouă reuşite în 13 partide, evoluând doar în returul campionatului trecut la Fortuna.

Stadion şi imagine


Până la data de 31 mai 2008, covăcenii au evoluat în eşalonul al treilea în exil la UMT, de unde provin de altfel şi câţiva dintre actualii componenţi de bază ai echipei. Clubul Fortuna, fără sprijin de la autorităţile din Sânandrei, comuna de care aparţine, şi-a construit apoi la Covaci propriul stadion. Cu o investiţie de 500.000 de euro, noua arenă micuţă dar ideală pentru spectatori, beneficiază de două mini-tribune, cea oficială fiind acoperită şi dotată cu reflectoare pentru antrenamentele de seară. De asemenea clubul arată o grijă specială şi pentru imaginea sa, editând cu sprijinul "showman"-ului de la stadion, jurnalistul Tavi Stăncioiu, o revistă a clubului ce apara bi-anual. Ideea poreclei de "Dacii liberi" provine de la un buzdugan de bronz găsit pe actualul teritoriu al satului, în timp ce culorile echipei sunt stabilite după culorile drapelului naţional.

Start de foc

Programul nu i-a avantajat deloc pe timişeni, care au avut de-a face cu adversari grei încă din primele etape. Mai întâi pe terenul "Dacilor liberi" a sosit... Dacia din Mioveni, chiar dacă Fortuna a deschis scorul şi a arătat un joc bun, meciul s-a încheiat la egalitate. Punctul obţinut în primul meci a reprezentat totuşi un lucru pozitiv, era primul în Liga a II-a şi se părea că deşi mici, bănăţenii pot face faţă competiţiei. A urmat însă o deplasare dură la Râmnicu Vâlcea, unde tinerii Fortunei au căzut psihic şi au încasat gol după gol. Şocul Ligii a II-a acuzat de băieţii antrenaţi de Remus Steop a fost resimţit apoi în etapele următoare când Fortuna avea să piardă de încă patru ori la rând.
Prima victorie a venit oarecum logic de abia în etapa a şaptea pe teren propriu cu Mureşul Deva. După aceasta însă au continuat meciurile mai puţin reuşite cu Fortuna prestând un joc deschis dar cedând la un moment dat în cele 90 de minute prin gafele personale ale apărării.

Steop, sfârşit de mandat

Înfrângerea de la Otopeni a însemnat punctul "terminus" în mandatul celui care construise practic scheletul echipei la Covaci. Dorind să provoace un şoc la echipă, Remus Steop şi-a dat demisia de onoare după etapa a X-a.
Preşedintele Macavei nu a stat mult pe gânduri şi l-a numit la echipă pe vărul său, Valentin Negoiţă, fostul jucător al Petrolului Ploieşti. "Negoro" a fost numit director tehnic până în iarnă, doarece trebuie să obţină licenţa pentru acest nivel sau o derogare pentru a fi "principal".

Teoretic, pentru Fortuna urma o serie de meciuri cu echipe din partea a doua a clasamentului, însă rezultatele au dezamăgit în continuare. La primul meci cu noul antrenor, covăcenii s-au văzut egalaţi de Minerul Lupeni după ce au condus cu 2-0, irosirea punctelor pe final fiind în maniera celor pierdute cu Jiul (et.3, scor 2-3 de la 2-1). Noul antrenor acuza pregătirea slabă a jucătorilor şi starea morală a acestora ca fiind principalele cauze pentru rezultatele nemulţumitoare.

Măsuri radicale

Odată cu numirea lui Vali Negoiţă, patronatul stabilea un număr de cel puţin 16 puncte ce trebuiau câştigate până la finalul turului, altfel se va arunca prosopul. După o nouă serie de înfrângeri la limită, în pauza cauzată de excluderea lui CFR Timişoara, "Negoro" a hotărât să se despartă de câţiva fotbalişti a căror evoluţie a dezamăgit. Precum ameninţa în etapele precedente, acesta a renunţat la nu mai puţin de cinci jucători, printre care şi veteranii Ionilă şi Brazovan. Fostul căpitan Cristian Situwe a plecat pe uşa din dos de la Fortuna, după ce a fost acuzat voalat inclusiv că ar fi comis henţ intenţionat la Oradea. De asemenea acestora li s-au alăturat portarul Mitric, gafeur în mai multe meciuri, dar şi mijlocaşul Ciprian Gherman.

Final pozitiv

Ultimele două etape nu mai puteau aduce matematic punctele necesare baremului stabilit de conducere. Meciul cu Drobeta putea fi privit astfel ca ultima şansă pentru "Daci" de a recâştiga încrederea familiei Macavei.
În sfârşit Fortuna nu a mai dezamăgit şi a câştigat clar cu 3-0, reaprinzând o mică scânteie în speranţa de a se salva la primăvară de la picaj. Ultimul meci de la Silvania a fost tratat "de pe baricade", iar covăcenii au obţinut primul punct din deplasare în Liga a II-a.

Junior de lot naţional


În ciuda situaţiei din clasament, Fortuna a avut şi câţiva jucători remarcaţi în mod pozitiv. Unul dintre ei este Răzvan Trandu, cel care a înscris şi primul gol pentru Fortuna în Liga a II-a. Juniorul în vârstă de 18 ani a avut trei reuşite la primul său tur în Liga a II-a fiind practic al doilea marcator al echipei după atacantul Andrei Suciu (4 goluri). De asemenea Trandu jr. a avut mai multe evoluţii bune, fapt care a atras atenţia selecţionerului Cristi Sava de la naţionala U18. Astfel, jucătorul crescut la UMT a fost în cantonamentul lotului naţional de la Mogoşoaia în această lună şi speră să fie selecţionat pentru preliminariile CE Under 19.

STATISTICĂ / CIFRELE "DACILOR LIBERI" ÎN TURUL CAMPIONATULUI


Portari
Mădălin George Smaranda - 05.09.1984 - 946 - 11/0
Răzvan Mitric - 02.10.1985 - 404 - 5/0 (exclus din lot)
Dumitru Pârvu - 11.01.1981 - 90 - 1/0 (exclus, acum la Retezatul Haţeg)
Cătălin Coca - 16.06.1988 - 0 - 0/0

Fundaşi

Petre Aurel Purda - 16.06.1982 - 862 - 10/0
Mihai Hecsko - 25.10.1987 - 969 - 12/1
Cristian Situwe-Ouatoula - 05.05.1984 - 984 - 12/0 (exclus din lot)
Călin Pavel Uzun - 25.11.1985 - 492 - 9/0
Săndel Bumba - 02.02.1987 - 270 - 3/0
Costel Răzvan Ionilă - 10.01.1982 - 485 - 8/0 (exclus din lot)
Bogdan Miheţ - 17.03.1986 - 1350 - 14/0
Cătălin Dănăilă - 28.01.1989 - 12 - 2/0

Mijlocaşi
Michel Rosenblum - 05.12.1988 - 878 - 12/1
Adrian Brazovan - 03.10.1981 - 761 - 10/0 (exclus din lot)
Cristian Vasile Suru - 31.01.1987 - 965 - 12/2
Răzvan Trandu - 17.03.1991 - 1337 - 15/3
Cosmin Mânecan - 05.03.1992 - 13 - 2/0
Daniel Crişan - 23.08.1991 - 273 - 4/1
Dan Roman - 06.05.1986 - 532 - 10/0
Ciprian Gherman - 28.07.1986 - 376 - 7/0 (exclus din lot)
Gabriel Sorin Voicu - 20.05.1987 - 108 - 2/0
Caius Lungu - 02.06.1989 - 443 - 10/0
Gheorghe Marius Marişescu - 12.10.1974 - 90 - 1/1
Beniamin Ticană - 18.11.1990 - 0 - 0/0

Atacanţi
Elvis Dârvaru - 19.02.1989 - 1067 - 16/2
Bogdan Steop - 22.12.1988 - 372 - 8/1
Andrei Dan Suciu - 22.06.1985 - 1151 - 16/4
Mohamed Izzeldin Gubartalla Mohamed - 29.08.1987 - 521 - 12/1

Cel mai bătrân jucător: Gheorghe Marişescu, 34 de ani, 11 luni şi 7 zile (et. 6)
Cel mai tânăr jucător: Cosmin Mânecan, 17 ani, 5 luni şi 17 zile (et. 2)
Cele mai multe minute jucate: Bogdan Miheţ (1350 minute)
Cea mai mare victorie: 3-0, cu Drobeta Turnu Severin
Cel mai mare eşec: 1-6, cu CSM Râmnicu Vâlcea
Golgheterul echipei: Andrei Suciu (4 goluri)
Eliminări: 2 (Uzun de două ori, Hecsko)
Goluri din penalty: 2 (R. Trandu, Suru)
Nu a marcat gol în 5 meciuri
Nu a primit gol în 3 meciuri
Jucătorul meciului: o nominalizare - Răzvan Trandu, Andrei Suciu, Daniel Crişan, Mihai Hecsko şi Mădălin Smaranda.

REZULTATELE ÎNREGISTRATE DE FORTUNA COVACI ÎN TURUL CAMPIONATULUI

Etapa 1 (15.08.2009) Fortuna Covaci - Dacia Mioveni 1-1 (R. Trandu)
Etapa 2 (22.08.2009) CSM Râmnicu Vâlcea - Fortuna Covaci 6-1 (B. Steop)
Etapa 3 (29.08.2009) Fortuna Covaci - Jiul Petroşani 2-3 (An. Suciu, Rosenblum)
Etapa 4 (05.09.2009) UTA Arad - Fortuna Covaci 2-1 (An. Suciu)
Etapa 5 (12.09.2009) Fortuna Covaci - "U" Cluj-Napoca 0-3
Etapa 6 (19.09.2009) Arieşul Turda - Fortuna Covaci 2-1 (Marişescu)
Etapa 7 (26.09.2009) Fortuna Covaci - Mureşul Deva 2-0 (An. Suciu, Mohamed)
Etapa 8 (03.10.2009) FCM Târgu Mureş - Fortuna Covaci 2-0
Etapa 9 (10.10.2009) Fortuna Covaci - FC Argeş 0-2
Etapa 10 (17.10.2009) CS Otopeni - Fortuna Covaci 5-0
Etapa 11 (24.10.2009) Fortuna Covaci - Minerul Lupeni 2-2 (An. Suciu, D. Crişan)
Etapa 12 (01.11.2009) Gaz Metan CFR - Fortuna Covaci 3-2 (Dârvaru, Suru)
Etapa 13 (07.01.2009) Fortuna Covaci - FC Baia Mare 1-2 (R. Trandu - pen.)
Etapa 14 (14.01.2009) FC Bihor - Fortuna Covaci 2-1 (R. Trandu)
Etapa 15 a stat deoarece CFR Timişoara s-a retras
Etapa 16 (28.11.2009) Fortuna Covaci - Drobeta Turnu Severin 3-0 (Suru - pen., Hecsko, Dârvaru)
Etapa 17 (05.12.2009) FC Silvania - Fortuna Covaci 0-0
Tags: liga2
Sambata, 26-Dec
MINERUL LUPENI: 19 nume noi pentru 2 victorii
MINERUL LUPENI: 19 nume noi pentru 2 victorii
1 voturi

MINERUL LUPENI: 19 nume noi pentru 2 victorii

Pentru Minerul Lupeni turul de campionat a fost unul ratat. 22 de jucători au jucat în acest tur pentru formaţia antrenată de Petre Gigiu care a debutat cu dreptul, învingând în Valea Jiului pe Arieşul Turda. Însă au fost nevoie de încă 11 etape pentru cea de-a doua şi ultima victorie a turului pentru echipa din Lupeni.

Avalanşă de transferuri fără noimă
Toată lumea a rămas surprinsă când a văzut "legiunea" de jucători care a semnat în această vară cu Lupeniul. De altfel, aceasta a fost şi problema echipei, numărul mare de jucători din lot, în repetate rânduri pe parcursul sezonului fiind prezenţi la antrenamente aproape 40 de jucători.
Trebuie amintit că, în acest tur de campionat, în lotul minerilor au fost aduşi 19 (!!) jucători noi, probabil recordul acestei ediţii de campionat. Mai trist este că din aceşti, destui au terminat turul fără intra măcar o secundă pe teren, în timp ce alţii nu au prins nici măcar finalul de campionat.
În ciuda dorinţei de afirmare a echipei, Lupeniul s-a confruntat cu incapacitatea de redresare, pierderea unor jucători de marcă, o campanie slabă de transferuri, lipsa omogenităţii lotului, relaxarea prematură în jocuri, neinspiraţia la fazele fixe, o apărare deficitară, relaţii încordate între fotbalişti şi lipsa suportului galeriei.

Uite Gigiu, nu e Gigiu, ba e Gigiu

Primul punct din deplasare a fost adus abia în etapa a noua, pentru ca imediat să vină o mare umilinţă: 1-1 pe teren propriu cu CFR Timişoara, noroc că acest rezultat a fost anulat după excluderea echipei de pe Bega. De altfel, acest rezultat l-a costat temporar pe Petre Gigiu postul de antrenor principal, fiind "promovat" ca director tehnic. Cu secunzii Marcel Rus şi Iosif Rus ca principali, speranţele salvării de la retrogradare au crescut, mai ales după victoria cu Silvania (et.12) şi egalurile cu Mioveni (et.13) şi Vâlcea (et.14). "Gemenii" (de nume de familie) Rus au avut un parcurs foarte bun pe banca minerilor, reuşind o victorie şi trei egaluri, însă eşecul cu marea rivală, Jiul, a fost greu digerat.
Astfel că ultimele două etape îl readuc pe Petre Gigiu în prim-plan, care renunţă la funcţia de director tehnic şi revine pe banca Lupeniului, asumându-şi răspunderea pentru rezultate. Prost a fost momentul ales de Gigiu, rezultatele ultimelor două runde fiindu-i nefavorabile: 0-3 cu UTA şi 1-3 cu U Cluj

Revelaţia Ciucă

Minerii au o singură satifacţie după acest tur de campionat. Au câştigat un portar de zile mari. Gabi Ciucă a fost cel mai bun om al "minerilor" în acest tur, la cei 21 de ani împliniţi luna aceasta, pe 3. Evoluţiile sale senzaţionale au adus multe puncte echipei din Lupeni, fiind nominalizat ca jucătorul meciului de către corespondenţii Liga2.ro de cinci ori, indiferent că a jucat acasă sau în deplasare. Mai mult, tânărul portar este urmărit de echipe din Liga I, cea mai vehiculată destinaţie a sa fiind Gloria Bistriţa.

Dan Mănăilă e noua speranţă

Cum nici măcar Moş Crăciun nu mai poate face minuni la Lupeni, returul se anunţă a fi infernal. Există totuşi o rază de lumină, Petre Gigiu fiind înlocuit zilele trecute cu Dan Mănăilă, fostul tehnician al echipei Alro Slatina. O primă măsură care ar putea fi luată de acesta ar fi readucerea a câtorva dintre jucătorii la care renunţase predecesorul său cu câteva zile înainte de a fi demis, lista celor puşi pe liber cuprinzându-i pe G. Luca, Işfan, I. Paşca, Mincu, Gego, Afusi, Bozian, Mihalcea şi Zoicaş

STATISTICA TURULUI

PORTARI

Marius Micu - 21.05.1989 - 0 - 0/0
Gabriel Silviu Ciucă - 03.12.1988 - 1440 - 16/0
Mihai Eugen Vartolomei - 03.07.1982 - 0 - 0/0
FUNDAŞI
Claudiu Daniel Işfan - 01.10.1979 - 656 - 10/1
Ionuţ Mihai Paşca - 14.09.1981 - 377 - 6/0
Lucu Lumperdean - 22.08.1987 - 0 - 0/0
Florin Iulian David - 09.08.1991 - 796 - 10/0
Vasilică Popa - 07.08.1984 - 0 - 0/0 (plecat la Petrolul Berca)
Claudiu Ban - 27.08.1991 - 595 - 7/0
Răzvan Ciprian Pocian - 14.02.1982 - 1250 - 14/0
Nicu Adrian Câmpean (cpt) - 28.10.1980 - 1350 - 15/1
Nicuşor Cosmin Neacşu - 14.09.1988 - 1204 - 14/0
Ciprian Pecsar - 30.12.1987 - 0 - 0/0
Sergiu Cătălin Andriţoiu - 10.12.1990 - 0 - 0/0


MIJLOCAŞI
Robert Petrică Daj - 29.02.1980 - 906 - 14/2
Lucian Paul Zoicaş - 26.03.1979 - 16 - 2/0
Nicu Eleonor Popescu - 04.11.1987 - 548 - 8/0
Marius Argintaru - 04.07.1988 - 0 - 0/0 (plecat la Juventus Bucureşti)
Peter Oghenebrorhien Omodumeuke - 23.10.1983 - 1134 - 13/0
Gabriel Luca - 10.06.1985 - 1001 - 15/0
Codruţ Mihai Catană - 08.02.1987 - 75 - 1/0
Bogdan Bozian - 03.08.1987 - 387 - 10/0
Robert Adrian Cristian - 29.01.1988 - 1232 - 15/3


ATACANŢI
Gideon Ejebitimi - 26.11.1981 - 966 - 16/3
Cristian Nicolae Mihalcea - 16.11.1988 - 150 - 5/0
Joseph Chukwuemeka Afusi - 11.11.1982 - 5 - 1/0
Virgil Leonard Barbu - 16.12.1989 - 408 - 8/0
Claudiu Mincu - 21.12.1988 - 0 - 0/0
Alexandru Decebal Gego - 12.12.1983 - 736 - 11/0
Cristian Diaconescu - 15.12.1984 - 559 - 13/0


CIFRELE MINERULUI LUPENI

Cel mai bătrân jucător: Lucian Paul Zoicaş - 30 de ani, 7 luni şi 13 zile (et. 13)
Cel mai tânăr jucător: Florin Iulian David - 18 ani şi 6 de zile (et.1)
Cele mai multe minute jucate: Gabriel Silviu Ciucă - 1440 minute (singurul integralist)
Cea mai mare victorie: 2-1, cu FC Silvania
Cel mai mare eşec: 0-3, cu UTA
Golgheterii echipei: Robert Cristian şi Gideon - 3 goluri
Eliminări: 1 (Florin Iulian David)
Gol din penalty: Câmpean - 1
Nu a marcat în 9 meciuri
Nu a primit gol în 4 meciuri
Jucătorul meciului: 7 nominalizări - Ciucă (5), Daj, R. Cristian (câte una)


REZULTATE TUR 2009-2010

Etapa 1 - 1-0 Arieşul Turda (a)
Etapa 2 - 0-1 Mureşul Deva (d)
Etapa 3 - 0-0 FCM Tg. Mureş (a)
Etapa 4 - 0-2 FC Argeş (d)
Etapa 5 - 2-2 CS Otopeni (a)
Etapa 6 - 0-1 FC Drobeta (d)
Etapa 7 - 0-1 Gaz Metan Craiova (d)
Etapa 8 - 1-1 FC Baia Mare (a)
Etapa 9 - 1-1 FC Bihor (d)
Etapa 11 - 2-2 Fortuna Covaci (d)
Etapa 12 - 2-1 FC Silvania (a)
Etapa 13 - 0-0 Dacia Mioveni (d)
Etapa 14 - 0-0 CSM Rm.Vâlcea (a)
Etapa 15 - 0-2 Jiul (d)
Etapa 16 - 0-3 UTA (a)
Etapa 17 - 1-3 U.Cluj (d)
Tags: liga2
Sambata, 26-Dec
Patru căpitani
Patru căpitani
1 voturi

Patru căpitani

Bucureşteanul Marius Ardeleanu, portughezul Hugo Moutinho şi severinenii Cristian Jenaru şi Costi Gărgălie au fost în tur căpitanii echipei de la malul Dunării.

După despărţirea de gorjeanul Cătălin Trofin, banderola i-a revenit severineanului Cristian Jenaru, desemnat căpitan pentru primele două etape ale noului sezon, în care FC Drobeta a întâlnit FC Silvania (0-0) şi FC Argeş (0-1). Neutilizat la Mioveni (0-2), atacantul de 30 de ani s-a văzut nevoit să predea banderola bucureşteanului Marius Ardeleanu. Adus în vară la malul Dunării, la sugestia lui Marian Bucurescu, fostul fundaş de la CS Otopeni a devenit, surprinzător, noul căpitan al Drobetei, profitând şi de faptul că mijlocaşul Costi Gărgălie era accidentat.
Chiar şi după demisia lui Bucurescu, Ardeleanu şi-a păstrat banderola, pe care a purtat-o şi în interimatul lui Vasile Mănescu, dar şi în mandatul lui Valeriu Tiţa. În etapa a IX-a, la UTA (1-3), fundaşul de 30 de ani n-a mai fost căpitan, iar la jocul următor, cu FC Baia Mare (1-0), a purtat pentru ultima dată banderola. A fost şi ultimul meci al lui Ardeleanu la FC Drobeta, pe care a părăsit-o după unele discuţii contradictorii cu conducerea clubului severinean. Apărătorul cu aparţii sporadice la CS Otopeni fusese integralist în cele zece meciuri disputate la FC Drobeta.

Căpitani de conjunctură
Portughezul Hugo Moutinho, desemnat căpitan îl meciul de la Arad, a continuat să ţină banderola până la finalul partidei de la Covaci (0-3), iar în ultima etapă n-a mai avut drept de joc, din cauza cumului de cartonaşe galbene. Astfel, cu FCM Tg. Mureş (0-2), căpitan a fost, pentru prima dată în acest tur, severineanul Costi Gărgălie (foto). Cu şapte apariţii, Ardeleanu a purtat de cele mai multe ori banderola, fiind secondat de Moutinho, cu şase meciuri în postura de căpitan. "Îndreptăţit să poarte banderola ar fi fost Jenaru, care se află la clubul nostru de 10 ani", a spus preşedintele executiv Vasile Mănescu.
Tags: liga2
Stirea zilei

Presa turcă: Fenerbahce vrea să îl aducă antrenor pe Lucescu

Presa turcă: Fenerbahce vrea să îl aducă antrenor pe Lucescu
Potrivit Fotomac, conducerea clubului Fenerbahce se pregăteşte să se despartă de Daum, în cazul în care echipa va continua...
 
Sambata, 26-Dec
Dunărea Galaţi: Antrenori mulţi, goluri puţine
Sambata, 26-Dec
Planuri mari la Arieşul
Sambata, 26-Dec
FCM Bacău nu va tăia 50% din contracte
Sambata, 26-Dec
“Vreau pe podium”
Sambata, 26-Dec
Vintilă trimis la juniori!
Sambata, 26-Dec
Lucian Pârvu revine la Pandurii Târgu Jiu
Sambata, 26-Dec
„E ca și cum am fi sclavi!“
Sambata, 26-Dec
"Nu micșorăm salariile"
Sambata, 26-Dec
Răduţă, aproape înrolat în "Gaşca Nebună"
Sambata, 26-Dec
Varga se întoarce din Liga Campionilor în Regie
Sambata, 26-Dec
Din cauza crizei, fotbaliştii stau acasă
Sambata, 26-Dec
CSM RM. SĂRAT: La omul sărac, nici boii nu trag
Joi, 13-Aug
Echipele care se bat la promovare din liga 2 serie 2:
Joi, 02-Iul
LIGA 2,REUNITA,24,SEDIUL,,REX-MAMAIA
Joi, 02-Iul
LIGA 2,REUNITA,24 ECHIPE,TELEVIZATE
Joi, 02-Iul
LIGA 2,RE-UNITA,an 24 cluburi!!!!!!!!!
Joi, 02-Iul
LIGA 2,REUNITA cu,24 CLUBURI PROFF.
Joi, 02-Iul
LIGA 2,cu 24 ECHIPE,SERIE UNITA.!!!
Marti, 30-Iun
LIGA2,SAVY-REX-MAMAIA,24,echipe.RO.
Marti, 30-Iun
LIGA 2,SAVY,24echipe,REX'MAMAIA.
Marti, 30-Iun
LIGA 2,SAVY,REX,MAMAIA,24 ECHIPE
Luni, 29-Iun
LIGA 2...cu 24,echipe.UNICA.
Duminica, 26-Apr
FCM UTA Arad - FC Bihor Oradea: 1-1
Duminica, 26-Apr
Rolando Edson: "vreau sa ajut UTA"
Duminica, 26-Apr
Zoltan Vig: "scorul este echitabil"
Vineri, 17-Apr
Interviu cu Petre Marinescu , presedintele FC Delta Tulcea
  Pagina: 1 2 3 4      »
ADAUGA STIRE
 
 
 
Login
Username: Password:
 
Pastreaza-ma logat
 
 
Inregistrare
Am uitat parola
Clasament
serban
1
Puncte: 131621
Inscris la: 10-Iul-2007
 
ovidio_rapid
2
Redactor sef
Puncte: 37712
Inscris la: 04-Sep-2007
 
magheralex
3
Redactor sef
Puncte: 37314
Inscris la: 21-Mai-2007
 
steauafan
4
Redactor sef
Puncte: 29697
Inscris la: 17-Aug-2007
 
emanuel_619
5
Redactor sef
Puncte: 26753
Inscris la: 07-Noi-2007
 
chefere
6
Redactor sef
Puncte: 24136
Inscris la: 14-Iun-2007
 
viostelistul
7
Redactor sef
Puncte: 23197
Inscris la: 04-Iun-2007
 
 
Liga Sexy
 
www.campionate.ro
Liga 1, Liga 2, Liga 3, handbal (f, m), campionatele importante din Europa (live), F1
 
Ultimele comentarii
Data: 16-Mar-2010
BULETIN INTERN - Data şi ora limită: SÂMBĂTĂ, 20... citeste tot
 
Data: 16-Mar-2010
Cred ca e vorba si de ceva verde la... citeste tot
 
Data: 16-Mar-2010
Vad ca se speculeaza ca jucatorii Brasovului n-ar mai... citeste tot
 
Data: 16-Mar-2010
@sabinalin: D a,eu cred acelasi lucru,ma tem ca marii nostrii,,condu catori''vor mai... citeste tot
 
Data: 16-Mar-2010
Sunt stelist,si sunt satul de cioban,de expunerea asta exagerata... citeste tot
 
Data: 16-Mar-2010
Sa vedem,se pot intampla multe pana la finele campionatului. citeste tot
 
Data: 16-Mar-2010
Arbitrii romani nu patesc nimic,mai ales daca au,,spatele''a sigurat. citeste tot
 
Data: 16-Mar-2010
Da,daca nu pierd la ,,masa verde''meciul cu ,,Poli''Timiso ara,atunci au... citeste tot
 
Data: 16-Mar-2010
Pana acum Gloria a mers bine,sa-i vedem cand vor,,contabili za''prima... citeste tot
 
Data: 16-Mar-2010
Arbitrii romani sunt o veritabila,,ci uma'' in Liga 1. citeste tot
 
 

Studiul de Audienta si Trafic Internet