Adaugate de: stelista_1986
Stiri
Joi, 22-Ian
PATINAJ ARTISTIC:Campionatul European-din nou Joubert
PATINAJ ARTISTIC:Campionatul European-din nou Joubert
Brian Joubert este noul campion european al probei masculine, la patinaj artistic. Francezul a reuşit să se impună, deşi a pierdut programul figurilor libere în faţa compatriotului său, Yanick Ponsero. Surpriza plăcuta a concursului a reprezentat-o medalie de argint obţinută de italianul Samuel Contesti. Acesta a prezentat un program complex atât din punct de vedere tehnic, cât şi artistic, şi astfel a urcat o poziţie faţă de cea ocupată după prima probă. Acelaşi lucru l-a făcut şi Kevin Van Der Perren, din Belgia, sportiv ce a urcat pe ultima treaptă a podiumului. Cu o evoluţie sub aşteptări, cu multe ratări la partea tehnică, campionul european de anul trecut, cehul Tomas Verner nu a reuşit decât o clasare pe poziţia a şasea.
1.Brian JOUBERT Franta 232.01
2.Samuel CONTESTI Italia 220.92
3.Kevin VAN DER PERREN Belgia 219.36
4.Yannick PONSERO Franta 219.30
5.Alban PREAUBERT Franta 212.22
6.Tomas VERNER Cehia 207.98
7.Andrei LUTAI Rusia 200.57
8.Kristoffer BERNTSSON Suedia 186.15
9.Sergei VORONOV Rusia 184.96
10.Michal BREZINA Cehia 183.19
Dansul original, probă ce s-a desfăşurat în cea de-a treia zi a Campionatelor Europene, a fost câştigat de ruşii Jana Khokhlova/Sergei Novitski, aflându-se pe prima poziţie înaintea programului scurt, la o diferenţă semnificativă faţă de ocupanţii poziţiei secunde, italieni Federica Faiella/Massimo Scali. Pe ultima treaptă a podiumului au urcat fraţii Sinead Kerr şi John Kerr. Deţinătorii titlului european, Oksana Domnina şi Maxim Shabalin s-au retras din competiţie. Ei se aflau pe poziţia a cincea după prima zi de concurs, după o evoluţie nu tocmai reuşită.
1.Jana Khokhlova/Sergei Novitski Rusia 99.60
2.Federica Faiella/Massimo Scali Italia 95.06
3.Sinead Kerr/John Kerr Marea Britanie 92.60
4.Nathalie Pechalat/Fabian Bourzat Franta 91.94
5.Pernelle Carron/Matthieu Josp Franta 89.39
6.Anna Cappellini/Luca Lanotte Italia 86.96
7.Alexandra Zaretski/Roman Zaretski Israel 81.81
8.Anna Zadorozhniuk/Sergei Verbillo Ucraina 80.52
9.Kristin Fraser/Igor Lukanin Azerbaijan 79.59
10.Ekaterina Rubleva/Ivan Shefer Rusia 79.01
Miercuri, 21-Ian
PATINAJ ARTISTIC:Campionatul European-aur pentru nemti
PATINAJ ARTISTIC:Campionatul European-aur pentru nemti
Primele medalii de aur de la actuala ediţie a Campionatelor Europene de patinaj artistic le-au revenit nemţilor Aliona Savchenko/Robin Szolkovy, în proba de perechi. Deşi au încheiat pe poziţia secundă programul scurt, aceştia au reuşit să-şi păstreze titlul european obţinut în ultimii 2 ani. Cu un program bine pregătit, prezentat fără nicio greşeală majoră, germanii i-au devansat pe Maria Mukhortova şi Maxim Trankov, câştigătorii primei probe. Ruşii au încheiat concursul pe poziţia a treia, după o evoluţie mai degrabă modestă a Mariei. De altfel, aceştia au s-au clasat doar pe poziţia a patra la programul liber, însă avantajul din prima zi le-a permis să urce pe ultima treaptă a podiumului. Medalia de argint a revenit perechii Yuko Kawaguchi/Alexander Smirnov, din Rusia, singurii care au executat o săritură cvadruplă.
1.Aliona Savchenko/Robin Szolkovy Germania 199.07
2.Yuko Kawaguchi/Alexander Smirnov Rusia 182.77
3.Maria Mukhortova/Maxim Trankov Rusia 182.07
4.Tatiana Volosozhar/Stanislav Morozov Ucraina 171.34
5.Lubov Iliushechkina/Nodari Maisuradze Rusia 147.84
6.Nicole Della Monica/Yannick Kocon Italia 135.33
7.Erica Risseeuw/Robert Paxton Marea Britanie 129.78
8.Maylin Hausch/Daniel Wende Germania 129.67
9.Vanessa James/Yannick Bonheur Franta 129.06
10.Adeline Canac/Maximin Coia Franta 127.71
În cea de-a doua zi a Campionatelor Europene au intrat în concurs participanţii în proba masculină. Cu un program perfect, început cu o combinaţie de două sărituri cvadruplă-triplă şi un triplu axel desprins din manual, Brian Joubert s-a impus într-un mod autoritar, reuşind să facă un pas important spre un nou titlu european. Deţinătorul trofeului continental, cehul Tomas Verner a fost nevoit să se mulţumească doar cu poziţia secundă, la o diferenţă semnificativă faţă de francez, diferenţă făcută de startul mai slab, doar o combinaţie de sărituri triple. Surpriza programului scurt a reprezentat-o evoluţia lui Samuel Contesti, italian care i-a depăşit pe mult mai cunoscuţii Kevin Van Der Perren sau Sergei Voronov.
1.Brian Joubert Franta 86.90
2.Tomas Verner Cehia 81.45
3.Samuel Contesti Italia 75.95
4.Kevin Van Der Perren Belgia 75.80
5.Alban Preaubert Franta 73.50
6.Sergei Voronov Rusia 71.29
7.Kristoffer Berntsson Suedia 68.19
8.Andrei Lutai Rusia 67.75
9.Yannick Ponsero Franta 67.45
10.Ari-Pekka Nurmenkari Finlanda 66.64
Marti, 20-Ian
PATINAJ ARTISTIC:Campionatul European-prima zi
PATINAJ ARTISTIC:Campionatul European-prima zi
Astăzi au început Campionatele Europene de patinaj artistic, de la Helsinki. Astfel, în prima zi s-au desfăşurat două probe, dansul obligatoriu (proba de dans) şi programul liber, la perechi.
După victoria de la Cupa Rusiei, Jana Khokhlova şi Sergei Novitski au reuşit să câştige dansul obligatoriu, făcând un pas important spre victoria finală. Pe următoarele două trepte ale podiumului s-au clasat două perechi care s-au aflat mereu, la ultimele competiţii internaţionale, în afara primelor trei locuri. Federica Faiella şi Massimo Scali, din Italia, ocupanţii poziţiei a patra la finala de Grand Prix au acumulat un punctaj suficient pentru locul secund, în timp ce fraţii Kerr au intrat în cursa pentru o medalie europeană, terminând concursul pe poziţia a treia. Campionii europeni, Oksana Domnina şi Maxim Shabalin nu au mai reuşit evoluţia de anul trecut. Cei doi ruşi s-au clasat doar pe locul cinci, după ce au fost penalizaţi cu un punct din cauza unei căzături. Următoarea probă este dansul original.
1.Jana Khokhlova/Sergei Novitski Rusia 37.43
2.Federica Faiella/Massimo Scali Italia 36.03
3.Sinead Kerr/John Kerr Marea Britanie 34.89
4.Nathalie Pechalat/Fabian Bourzat Franta 34.38
5.Oksana Domnina/Maxim Shabalin Rusia 33.53
6.Pernelle Carron/Matthieu Jost Franta 33.21
7.Anna Cappellini/Luca Lanotte Italia 32.58
8.Nora Hoffmann/Maxim Zavozin Ungaria 31.13
9.Anna Zadorozhniuk/Sergei Verbillo Ucraina 30.45
10.Alexandra Zaretski/Roman Zaretski Israel 30.16
În proba de perechi s-au impus ruşii Maria Mukhortova/Maxim Trankov, care au prezentat un program excelent atât din punct de vedere tehnic, cât şi artistic. Deşi Robin a ratat săritura triplă, campionii europeni şi mondiali, Aliona Savchenko şi Robin Szolkowy au încheiat concursul pe poziţia secundă, reuşind să-i devanseze pe reprezentanţii Rusiei, Yuko Kawaguchi/Alexander Smirnov. Aceştia s-au clasat pe ultima poziţie a podiumului, la diferenţă de doar un punct în spatele nemţilor. Cele trei perechi au cele mai mari şanse la medalii, lucru ce se va decide mâine, după programul liber.
1.Maria Mukhortova/Maxim Trankov Rusia 69.62
2.Aliona Savchenko/Robin Szolkowy Germania 66.64
3.Yuko Kawaguchi/Alexander Smirnov Rusia 65.38
4.Tatiana Volosozhar/Stanislav Morozov Ucraina 56.20
5.Lubov Iliushechkina/Nodari Maisuradze Rusia 52.42
6.Stacey Kemp/David King Marea Britanie 47.98
7.Adeline Canac/Maximin Coia Franta 45.90
8.Nicole Della Monica/Yannick Kocon Italia 45.50
9.Maylin Hausch/Daniel Wende Germania 45.20
10.Erica Risseeuw/Robert Paxton Marea Britanie 44.28
Duminica, 18-Ian
PATINAJ ARTISTIC: Campionatul European-PREVIEW
PATINAJ ARTISTIC: Campionatul European-PREVIEW
Între 20-25 ianuarie, la Helsinki(Finlanda) se va desfăşura Campionatul European de patinaj artistic, competiţie cu rol important în vederea obţinerii biletelor pentru Jocurile Olimpice din 2010, de la Vancouver.
Dacă la nivel mondial, asiaticii şi nord-americanii domină în majoritatea probelor, pe bătrânul continent lupta pentru supremaţie se va da între Rusia, Franţa, Italia, dar şi Cehia Finlanda sau Germania. Printre absenţele de marca ale acestei ediţii a europenelor se numără cuplul de dansatori din Franţa, Isabelle Delobel/Olivier Schoenfelder, deţinătorii tilului mondial. Aceştia s-au retras din cauza unei accidentări suferite de Isabelle.
Astfel, speranţele la medalie în fiecare probă sunt:
I.proba feminină:
1.Carolina Kostner-Italia
-câştigătoarea ultimelor 2 ediţii a Campionatelor Europene;
-medaliată cu argint la ultima ediţie a Campionatelor Mondiale;
-în acest sezon s-a clasat pe poziţia a treia la finala de Grand Prix de la Seul, fiind devansată de Mao Asada (Japonia) şi Yu-Na Kim (Coreea de Sud) ;
2.Sarah Meier-Elveţia
-vicecampioană europeană în 2007 şi 2008 ;
-locul 6, în 2008, la Campionatele Mondiale ;
3.Kiira Korpi-Finlanda
-locul 3 la Campionatele Europene, în 2007 ;
-poziţia a cincea la ediţia de anul trecut a europenelor ;
Alte favorite : Laura Lepisto(Finlanda), Julia Sebestyen (Ungaria), Elene Gedevanishvili (Georgia). Reprezentanta României este Roxana Luca.
II.proba masculină
1.Brian Joubert-Franţa
-campion european în 2007, ocupant al poziţiei a treia în 2008, la aceeaşi competiţie;
-medalie de aur la Campionatele Mondiale, din 2007 ; vicecampion mondial în 2008 ;
-căştigatorul Cupei Rusiei, în acest sezon ; locul 4 la Trofeul Eric Bompart ;
2.Tomas Verner-Cehia
-vicecampion european în 2007 ; câştigator al competiţiei în 2008 ;
-locul 4 în finala de Grand Prix din acest sezon ;
-medalie de argint la Cupa Rusiei şi ocupant al poziţiei a treia la Cupa Chinei, în acest sezon ;
3.Alban Preaubert-Franţa
-locul 4 la ultima ediţie a Campionatelor Europene ;
-medaliat cu bronz la Cupa Rusiei şi la Trofelul Eric Bompart, în acest sezon ;
Alţi favoriţi : Kevin Van Der Perren (Belgia), Sergei Voronov (Rusia). România va fi reprezentată de Zoltan Kelemen.
III.proba de perechi
1.Aliona Savcenko/Robin Szolkowy-Germania
-campionii europeni ai ultimelor 2 ediţii ale competiţiei;
-medalie de aur la Campionatele Mondiale din 2008;
-locul 3 la ediţia de Grand Prix din acest sezon;
-căştigători ai concursului Skate America şi ai Trofeului Eric Bompart;
2.Maria Mukhortova/Maxim Trankov-Rusia
-vicecampioni europeni în 2008;
-locul 2 la Trofeul Eric Bompart şi poziţia a treia la Skate America, în acest sezon;
-clasare pe poziţia a şasea în cadrul finalei de Grand Prix;
3.Yuko Kawaguchi/Alexander Smirnov-Rusia
-medalie de bronz la Campionatele Europene din 2008;
-locul 4 la ultima ediţie a mondialelor;
-câştigatori ai concursului Skate Canada şi vicecampioni la Cupa Rusiei, în acest sezon;
-locul 5 la finala de Grand Prix;
Alţi favoriţi: Tatiana Volosozhar/Stanislav Morozov (Ucraina).
IV.proba de dans
1.Oksana Domnina/Maxim Shabalin-Rusia
-deţinătorii titlului european;
-medalie de argint la finala de Grand Prix;
-locul 1 la Cupa Chinei; poziţia secundă la Cupa Rusiei, în acest sezon;
2.Jana Khokhlova/Sergei Novitski-Rusia
-medalie de bronz la ultima ediţie a Campionatelor Europene;
-locul 3, în 2008, la Campionatele Mondiale;
-căştigatorii Cupei Rusiei şi ocupanţii poziţiei a treia în cadrul Cupei Chinei, în acest sezon;
3.Federica Faiella/Massimo Scali-Italia
-poziţia a patra la Campionatele Europene, din 2008;
-locul 5 la ultima ediţie a mondialelor;
-ocupanţii poziţiei a patra la finala de Grand Prix;
-medalie de aur la Trofeul NHK şi vicecampioni la Trofeul Eric Bompart, din acest sezon;
Alţi favoriţi: Anna Cappellini/Luca Lanotte (Italia), Nathalie Pechalat/Fabian Bourzat (Franţa), Sinead Kerr/John Kerr (Marea Britanie).
Stirea zilei
TENIS:INDIAN WELLS: Nole dupa Roger
Si miercuri am avut parte de o mare surpriza in marele turneu de tenis de la Indian Wells,turneu dotat...
Joi, 18-Dec
PODIUM pentru EVA TOFALVI!!
Duminica, 07-Dec
BIATHLON:Inceput exceptional...
Marti, 22-Mai
"Regina" cu Slagelse
Marti, 22-Mai
"Final de sezon murdar"
Marti, 22-Mai
Barcelona va disputa un meci amical la Beijing
Marti, 22-Mai
Echipa probabila a lui Milan
Marti, 22-Mai
Inzaghi sau Gilardino?
Marti, 22-Mai
Constantin Zotta: "Am fost ofertat de Steaua"
Marti, 22-Mai
Paulo Maldini
Marti, 22-Mai
MM a semnat cu Urziceniul













